Întrebări frecvente
Ce e bine să știi înainte de prima ședință.
Dacă întrebarea ta nu se regăsește mai jos, scrie-mi și îți răspund cu plăcere.
Cât durează o ședință și cât de des are loc?
O ședință durează 50 de minute. La începutul colaborării, frecvența recomandată este de o ședință pe săptămână, pentru a menține continuitatea procesului. Pe măsură ce lucrurile se stabilizează, intervalul dintre ședințe poate crește.
Ședințele pot avea loc online?
Da. Psihoterapia și consilierea se pot desfășura atât fizic, la cabinetul din Calea Dorobanților 43-45, cât și online. Evaluările pentru avizul psihologic port armă se realizează însă doar fizic.
Ce se întâmplă la prima ședință?
Prima ședință este dedicată cunoașterii reciproce: îmi povestești ce te aduce la cabinet, discutăm despre așteptările tale și semnăm contractul de prestări servicii psihologice, care include clauza de confidențialitate. La final stabilim împreună direcția de lucru.
Este confidențial ce discutăm?
Da. Tot ce discutăm în cabinet este confidențial, conform Codului deontologic al profesiei de psiholog. Confidențialitatea este prevăzută explicit în contractul pe care îl semnăm la începutul colaborării.
Care este diferența dintre psiholog, psihoterapeut și psihiatru?
Psihologul clinician evaluează și oferă intervenție psihologică. Psihoterapeutul este psiholog cu formare suplimentară într-o formă de psihoterapie — în cazul meu, cognitiv-comportamentală. Psihiatrul este medic și poate prescrie tratament medicamentos. Cele două demersuri se pot completa reciproc.
Cum îmi programez o ședință?
Poți suna la 0724627466, trimite un email sau completa formularul din pagina de contact cu câteva detalii despre motivul solicitării. Vei primi un răspuns pentru stabilirea pașilor următori.
Ce fac dacă nu mai pot ajunge la ședință?
Te rog să mă anunți din timp, telefonic sau prin email, pentru a putea replanifica ședința. Anunțarea din timp permite reprogramarea într-un interval convenabil pentru amândoi.
Cât durează un proces terapeutic?
Depinde de situația fiecărei persoane. Psihoterapia cognitiv-comportamentală este o abordare structurată și orientată spre obiective, iar durata se estimează împreună după primele ședințe de evaluare.
